SatuI Obrijeni își trage numele cel mai probabil de la un Obreja sau de la „Obreje" care înseamnă muchie de deal, dacă avem în vedere dealul ce pleacă din Capu Dealului la nord și continuă cu Dealul Popii la sud, ce la un loc formează o muchie.
Deși descoperirile arheologice de la Siliște și Coșare: atestă existenţa locuitorilor în preistorie, dovezile existenţei satului Obrijeni, ca și Mohorâţi, ne aduc la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul secolului al XVI-lea. Între anii 1605-1608, întâlnim printre cei puși să stabilească hotarul Scobâlţenilor, pe „Bârlici ot Obrijeni".
La recensământul populaţiei din anul 1774, satul Obrijeni, ţinutul Cârligătura, avea: 11 case, un „copil din casă" (Toader), 9 bimici, 6 slugi ale logofătului C. Balș, Ioan Mahu, purcar a căpitanului de dărăbani Iordache Pană.
La 28 februarie 1846, Departamentul averilor bisericești trimite o adresă către spătarul Alecu Paraschiv, prin care i se aduce la cunoștinţă hotărârea luată de mitropolit, conform ispisocului din 7009 (1501) decembrie 14 de la domnul Ştefan voievod privind moșia Sinești (Cârligătura, Iași) a Sfintei Mitropolii.



Între anii 1605-1608, întâlnim printre cei puși să I stabilească hotarul Scobâlţenilor, pe „Bârlici ot Obrijeni".
La 10 aprilie 1831, găsim actul lui Petru Brașoveanul prin care dă amanet: oi, cai și o bucăţică de pământ bănesei Maria Holban, pentru datoria ce o are de la închirierea moșiei Obrijeni din ţinutul Cârligătura.



La 13 februarie 1832, jalba paharnicului Ioan Ciornei I către Divanul Judecătoresc al Principatului Moldovei, reclama I neînţelegerea ce o are cu Petru Brașoveanul pentru contractul I încheiat între ei privitor la posesia moșiei Obrijeni (Cârligătura). Urmează rezoluţia vornicului Grigore Ghica.



La 3 mai 1832, Divanul Judecătoresc cere secastriei să dea carte de blestem în procesul ce urmează a se judeca la Judecătoria ţinutului Cârligătura pentru posesia moșiei Obrijeni ce o au în tovărășie Ciornei paharnic și Petru Brașoveanul.



La 17 ianuarie 1833, s-a încheiat un contract cu Vasile Poroineanul, sluger pentru venitul moșiei Obrijeni, ţinutul Cârligătura, dat în posesie pe trei ani, cu 340 galbeni pe an.
La 28 aprilie 1833, locuitorii satului Obrijeni, ţinuliil Cârligătura, dau mărturie cu privire la animalele avute pe moșia satului de fostul posesor Ioan Ciornei, paharnic, și cu privire la fânul rămas de la el. Pe verso se menţionează numărul stogurilor vândute din acel fân și preţul lor.
La 9 august 1833, Veisa agă trimite o scrisoare către slugerul Vasile Poroineanul, arendătorul moșiei Obrijeni, a bănesei Holban prin care-l roagă ai comunica preţurile la fân și păpușoi, având nevoie de bani. Tot în această perioadă s-a găsit o „schiţă" de plan a moșiei Obrijeni.



Obrijenii se găsesc la 1,5 km spre vest de Popești, reședinţa comunală și la 2 km sud-est de satul Bocniţa, comuna Sinești. Frumuseţea de aici este un rezultat al muncii neîncetate și al dragostei omului pentru colţul său de lume.
În ce privește trecutul acestei așezări, ne aflăm în faţa mici taine. Istoria neamului nostru și implicit și a oamenilor de pe aceste meleaguri, a fost foarte agitată, invaziile repetate au provocat atâtea mutări și dispariţii ale așezărilor, încât ţăranul nostru a fost îndreptăţit să spună că viaţa părinţilor noștri a avut „linistea râurilor și hodina vântului". Totuși numele acestui sat, oamenii lui, rânduielile pe care și le-au păstrat, amintirile puţine care le-au mai rămas, mă determină să-l socotesc un sat de neamuri. În această parte a Moldovei, neamurile și răzeșii au o viață mai ridicată decât alte grupuri din alte zone ale Moldovei și din celelalte provincii românești. Ţăranii de rând, „vecinii", au fost oameni de clacă și robotă, atrași de belșugul pământului, însă neamurile, oamenii liberi în epocile când ţara se ţinea slobodă domnii ei, s-au apărat de amestecurile de sânge cu veneticii și vecinii.
Aceeași rânduială a neamestecului cu satele învecinate o practică Obrijenii. În istoria locurilor au fost așezări mai noi sau mai vechi, dar nu s-au amestecat în nici un fel cu Obrijenii.
Satele Mohorâţi și Ţigănime, așezate pe aceste locuri, nu au găsit contopire cu Obrijenii, așa cum s-a întâmplat cu Popeștii sau Sineștii.



Într-adevăr, pământul pe care s-au așezat și l-au valorificat așa de sporadic îl găsim în documente începând cu domnia lui Ştefan cel Mare, parte din pământurile Obrijenilor devenind proprietate a mănăstirilor: Putna, Voroneţ și Bogdana, de unde se deduce că Obrijenii aveau cea mai însemnată rânduială și morală a vechilor neamuri.
În acest perimetru al comunei Popești sau ca megieși ai acesteia, au mai existat și unele cătune și sate, găsite în unele documente pentru o perioadă relativ scurtă. În dorinţa de a respecta adevărul istoric, vom încerca să le facem o prezentare și o localizare aproximativă.