Prima menţiune se găseşte în hotărnicia satului Melcineşti, uric al lui Ştefan cel Mare, la 20 noiembrie 1499. Satul îşi avea originea sa probabil într-un vechi rediu (rămăşiţă dintr-o pădure tăiată), cum ar fi rediul pe care l-am găsit în uricul satului Tomeşti (1497 iunie 22) sau mai sigur îşi are numele de la un străvechi Radu. Satul Rădeni era şi la începutul veacului al XV-lea. În 20 noiembrie 1499 se menţiona pârâul Rădenilor25, iar la 16 august 1603 un martor din Rădeni. La 20 ianuarie 1628, marii boieri dau mărturie lui lonaşco Jora, vornic de gloată, că au cumpărat părţi din satul Rădeni de la Petrea Ialţ şi rudele lui. La 1744 satul Rădeni avea: 65 case, doi popi, un dascăl, un panţâr, un uşerel, un cioclu, patru slugi, patru văduve, şapte ţigani, 36 bimici şi Mihai - puşcaş. Satul Rădeni a funcţionat practic ca localitate de sine stătătoare până în jurul anului 1950. Limita de separaţie cu Popeşti era casa lui Ion (Nicu) Iftimie, cumpărată ulterior de Nicolae Donose. Era ultima casă din Popeşti spre sud, iar de la bifurcaţia drumului din faţa acestei case, către sud începea satul Rădeni. Bătrânii satului se consideră că fac parte din Rădeni. Mă gândesc aici la Ion Carâmb care are 100 de ani, la Nistor Ignat care la 14 februarie 1998 a împlinit vârsta de 87 de ani, cât şi la moş Vasile Mihalache din Obrijeni, care în 6 iunie 1998 împlinea vârsta de 93 de ani şi care considera că încă mai există satul Rădeni.