Relieful

Teritoriul comunei este larg vălurat, cu interfluvii colinare şi deluroase sau sub formă de platouri joase cu altitudini obişnuite de 115-150 m, remarcându-se toate formele specifice podişului (creastă, deal, mamelon, movilă, colină, şa, vale, şes, găvan, ogaş, viroagă, ravenă), dispuse în general de la sud, unde altitudinea este mai mare, către nord.

Înfăţişarea actuală a reliefului este rezultatul unui îndelung proces geologic, care s-a desfăşurat de-a lungul unei perioade mari de timp. Datorită constituţiei petrografice slabe (argilă şi luturi locesorde), eroziunea de suprafaţă a afectat relieful într-o măsură destul de mare, mai ales în zona arabilă şi de păşune şi mai puţin în zona împădurită.

În partea de sud a teritoriului se găsesc câteva dealuri cu înălţimi ce depăşesc 150 m, cum ar fi Dealul Oaghia cu cota 159 m, Dealul Berbecului având cota de 174,1 m, Dealul Mare cu cota de 368,6 m. In această parte solul este mai dur, specific calcarului sarmatic. Acest teritoriu reprezintă zona de tranziţie dintre Câmpia Moldovei şi Podişul Bârladului, având caracteristică, versanţii uşor înclinaţi şi deluviali cu pante înclinate între 10-20 grade, compartimentând sistemul hidrografic către nord şi către sud. Din această parte sudică a teritoriului comunei se propagă către nord întreaga reţea de pârâuri, pârâiaşe şi văi. Cele mai reprezentative sunt: pârâul Săuzeni, pârâul Hărpăşeşti, pârâul Gâmboasa (Ezere), toate vărsându-se în Bahlueţ şi râul Bahlui.

Solul

Din punct de vedere pedogeografic, solul comunei, în cea mai mare parte, aparţine cernoziomurilor tipice şi levigate, pe unele platouri există suprafeţe cu lăcovişti salinizate, iar pe unele pante se întâlnesc soluri halomorfe (sărate) frecvente mai ales în perimetrele satelor Doroşcani şi Obrijeni.
Cu toate că stratul orizontal de humus ajunge pe alocuri la 40-45 cm, în mod natural solul este destul de slab aprovizionat cu azot şi fosfor asimilabil, dar bine aprovizionat cu potasiu. Reacţia chimică a Ph-ul în apă are valori cuprinse între 5,0 şi 8,9 deci, de la puternic acidă la alcalină şi puternic alcalină. După cartograma reacţiei chimice se constată că 44,3% din teritoriu este cu reacţie slab acidă, 30,2% soluri slab alcaline, 14,4% soluri acide, 9,8% soluri neutre, 1,2% puternic alcaline şi 0,1% puternic acide.
Din această cauză, încă din vechime oamenii de pe aceste meleaguri au depus eforturi pentru îmbunătăţirea compoziţiei solului, administrând cantităţi imense de - îngrăşăminte naturale şi apoi chimice, au efectuat terasări şi drenări, pentru prevenirea degradării şi în scopul obţinerii de producţii agricole tot mai bogate.

Subsolul nu a fost suficient explorat şi deci nu sunt date care să ateste existenţa resurselor naturale.

Clima. Datorită poziţiei sale geografice, caracteristicii reliefului, precum şi influenţelor maselor anticiclonale atlantice şi siberiene, clima din teritoriul comunei este cea specifică zonei Moldovei şi în special, a judeţului Iaşi, având un caracter temperat-continental pronunţat.

Temperatura aerului se caracterizează printr-o medie anuală de 9°C şi o amplitudine anuală a mediilor lunare de 24- 25°C. Condiţiile climatice se caracterizează prin temperaturi ridicate vara (maxima absolută 38°C şi destul de scăzute în timpul iernii - 32,3°C la Podu Iloaiei în 23 ianuarie 1963).

în legătură directă cu variaţia temperaturii aerului stau şi datele medii ale primului şi ultimului îngheţ şi unele praguri termice care prezintă interes pentru agricultură. În mod obişnuit, primul îngheţ se produce după 15 octombrie, iar cel mai târziu, cu totul excepţional în prima decadă a lunii mai. Trecerea temperaturii peste 0°C are loc în jur de întâi martie, iar coborârea sub această valoare, la începutul lunii decembrie. Perioada optimă de dezvoltare a culturilor agricole, din punct de vedere al temperaturii este cuprinsă între 23 martie şi 11 noiembrie.

Numărul mediu anual al zilelor cu cer senin este de 107, cel al zilelor cu cer noros ajunge la 115, iar cu cer acoperit la 143. Durata totală de strălucire a soarelui este în medie de 2.050 ore pe an (85 zile).

Umezeala relativă a aerului are valori medii anuale în jur de 70% zile. în cea mai mare parte a anului precipitaţiile cad sub formă de ploi, cu excepţia intervalului cuprins între datele de 25 noiembrie şi 21 martie când, de obicei, înregistrează 31-42 zile cu ninsori.
Lunile cele mai bogate în precipitaţii sunt mai şi iunie, uneori chiar iulie când se înregistrează 65-75 mm. Un fenomen caracteristic climatului din această parte a judeţului Iaşi, îl constituie ploile cu caracter torenţial din sezonul cald, sub formă de averse cu o intensitate deosebită. Sunt şi perioade lipsite de precipitaţii, ducând la apariţia secetelor, afectând grav producţia agricolă. în cursul unui an se înregistrează în medie 190 zile fără precipitaţii.

Caracteristicile climatice amintite sunt întregite şi de alte fenomene atmosferice cum ar fi: vânturile din direcţia nord, nord-est spre sud, sud-vest şi uneori dinspre nord-vest, grindina, ceaţa, bruma, poleiul, chiciura ş.a. de importanţă mai redusă. Iama bate mai tot timpul Crivăţul, vara nu se simt vânturi mari, puternice, iar primăvara se simte Austrul.

Hidrografia. Sub raportul resurselor hidrice, teritoriul comunei Popeşti se caracterizează ca o zonă deficitară. Această situaţie, ca şi ansamblul caracteristicilor peisajului, justifică preocuparea străveche a locuitorilor de a amenaja iazuri care să suplimenteze rezervele de apă necesare trebuinţelor. În limitele acestui spaţiu se află Iazul Hărpăşeşti, Iazul Neni, Iazul Obrijeni, lazul din Văi, Iazul de la Dudău, precum şi alte bălţi şi heleştee.
Apele curgătoare sunt reprezentate de mici pâraie, care îşi adună apele de pe versanţii adiacenţi, în principal din ploi şi zăpezi. În perioada ploilor torenţiale şi topirii bruşte a zăpezilor, acestea inundă văile, aducând şi depunând aluviuni. Când nu plouă acestea sunt seci.

Cele mai importante ape libere sunt însă cele freatice, situate la partea superioară a platourilor şi interfluviilor (la adâncimi de 8-15 m) sau la baza teraselor şi şesurilor din lungul văilor principale. Ele sunt uşor alcaline, cu gust plăcut, având o temperatură în jur de 9°C, constituind sursa principală de alimentare a localităţilor. In unele porţiuni din văi şi la piciorul pantelor de la nord de Dealul Mare se întâlnesc şi ape freatice sulfatate şi duritate la limita condiţiilor de potabilitate.

Flora şi fauna sunt puternic influenţate de activitatea omului.
Covorul vegetal este reprezentat în partea de sud de pădurea de foioase ce reprezintă 22% din suprafaţă, iar în centrul şi nordul teritoriului, vegetaţia de silvostepă ce reprezintă 78%. Silvostepă se caracterizează printr-o vegetaţie ierboasă, completată de prezenţa unor asociaţii de; păiuş, firuţa cu bulbi, firuţa de fâneţe, pirul etc. în componenţa pădurilor de aici întâlnim: stejarul, carpenul, ulmul, frasinul, teiul, jugastrul şi diverşi arbuşti cum sunt: cornul, sângerul, alunul etc.

Din vremuri îndepărtate oamenii acestui pământ au desluşit proprietăţile terapeutice ale plantelor şi au învăţat să le folosească în tratamentul diferitelor afecţiuni. Datorită condiţiilor pedoclimatice, pe teritoriul comunei, există o sumedenie de plante, arbuşti, fructe, legume şi cereale care au proprietăţi terapeutice, formând o adevărată „farmacie de casă", cum ar fi: albăstrelele, anghinarea, brusturele, busuiocul, cimbrişorul, ciuboţica cucului, ciulinul, ciumăfaia, coada calului, coada şoricelului, gălbenelele, ghimpele, lăcrămioara, levănţica, lumânărica, macul de câmp, măghiranul, mătrăguna, muşeţelul, nalba, păpădia, pătlagina, pelinul, pirul, podbalul, rostopasca, scaiul vânăt, socul, sulfina, sunătoarea (pojamiţa), talpa gâştei, teiul, traista ciobanului, troscotul, urzica, urzica moartă, volbura, hreanul, lăptuca, măceşul, măcrişul, spânzul, ştevia etc.

Pe lângă acestea, în pădurea comunei ca şi pe câmp, se găsesc diverse specii de ciuperci care au constituit un aliment complet cu o valoare nutritivă redusă, dar la care se adaugă aroma lor ce le conferă calităţi apetisante deosebite. Dintre ciupercile mari, sunt mai numeroase ciupercile comestibile decât cele otrăvitoare, al căror număr este în general redus.

Dintre ciupercile comestibile se cunosc: hribul, mânătarca, pitarca, ciuperca albă, ciuperca de bălegar, ciuperca de câmp, râşcov, iuţari, bureţi de rouă, bureţi galbeni (gălbiori), zbârciog, ghebe ş.a.
In această zonă, sub raport ecologic, cele mai favorabile condiţii de cultură le găsesc plantele agricole cum ar fi: porumbul, grâul, floarea soarelui, lucerna, sfecla de zahăr. Foarte bine se dezvoltă viţa de vie şi pomii fructiferi.

Fauna este strâns legată de specificul învelişului vegetal. Mecanizarea lucrărilor agricole a dus la diminuarea acestei mari bogăţii naturale. în cuprinsul pădurii găsim: mistreţul, căprioara, lupul, vulpea, veveriţa, iepurele, iar în silvostepă popândăul, şoarecele de câmp, căţelul pământului. Dintre păsări se întâlnesc: ciocârlia, graurul, cioara, pitpalacul, prigoria, iar pe ia/,uri şi raţa sălbatică. Dropia, prepeliţa au dispărut datorită mecanizării lucrărilor agricole, folosirii îngrăşămintelor şi seminţelor tratate chimic. în iazuri cei mai răspândiţi peşti sunt: crapul, cleanul, bibanul, ţiparul şi scobarul.