SatuI Obrijeni își trage numele cel mai probabil de la un Obreja sau de la „Obreje" care înseamnă muchie de deal, dacă avem în vedere dealul ce pleacă din Capu Dealului la nord şi continuă cu Dealul Popii la sud, ce la un loc formează o muchie.
Deși descoperirile arheologice de la Silişte şi Coşare: atestă existenţa locuitorilor în preistorie, dovezile existenţei satului Obrijeni, ca şi Mohorâţi, ne aduc la sfârşitul secolului al XV-lea și începutul secolului al XVI-lea. Între anii 1605-1608, întâlnim printre cei puşi să stabilească hotarul Scobâlţenilor, pe „Bârlici ot Obrijeni".
La recensământul populaţiei din anul 1774, satul Obrijeni, ţinutul Cârligătura, avea: 11 case, un „copil din casă" (Toader), 9 bimici, 6 slugi ale logofătului C. Balş, Ioan Mahu, purcar a căpitanului de dărăbani Iordache Pană.
La 28 februarie 1846, Departamentul averilor bisericeşti trimite o adresă către spătarul Alecu Paraschiv, prin care i se aduce la cunoştinţă hotărârea luată de mitropolit, conform ispisocului din 7009 (1501) decembrie 14 de la domnul Ştefan voievod privind moşia Sineşti (Cârligătura, Iaşi) a Sfintei Mitropolii.



Între anii 1605-1608, întâlnim printre cei puşi să I stabilească hotarul Scobâlţenilor, pe „Bârlici ot Obrijeni".
La 10 aprilie 1831, găsim actul lui Petru Braşoveanul prin care dă amanet: oi, cai şi o bucăţică de pământ bănesei Maria Holban, pentru datoria ce o are de la închirierea moşiei Obrijeni din ţinutul Cârligătura.



La 13 februarie 1832, jalba paharnicului Ioan Ciornei I către Divanul Judecătoresc al Principatului Moldovei, reclama I neînţelegerea ce o are cu Petru Braşoveanul pentru contractul I încheiat între ei privitor la posesia moşiei Obrijeni (Cârligătura). Urmează rezoluţia vornicului Grigore Ghica.



La 3 mai 1832, Divanul Judecătoresc cere secastriei să dea carte de blestem în procesul ce urmează a se judeca la Judecătoria ţinutului Cârligătura pentru posesia moşiei Obrijeni ce o au în tovărăşie Ciornei paharnic şi Petru Braşoveanul.



La 17 ianuarie 1833, s-a încheiat un contract cu Vasile Poroineanul, sluger pentru venitul moşiei Obrijeni, ţinutul Cârligătura, dat în posesie pe trei ani, cu 340 galbeni pe an.
La 28 aprilie 1833, locuitorii satului Obrijeni, ţinuliil Cârligătura, dau mărturie cu privire la animalele avute pe moșia satului de fostul posesor Ioan Ciornei, paharnic, şi cu privire la fânul rămas de la el. Pe verso se menţionează numărul stogurilor vândute din acel fân şi preţul lor.
La 9 august 1833, Veisa agă trimite o scrisoare către slugerul Vasile Poroineanul, arendătorul moşiei Obrijeni, a bănesei Holban prin care-l roagă ai comunica preţurile la fân şi păpuşoi, având nevoie de bani. Tot în această perioadă s-a găsit o „schiţă" de plan a moşiei Obrijeni.



Obrijenii se găsesc la 1,5 km spre vest de Popeşti, reşedinţa comunală şi la 2 km sud-est de satul Bocniţa, comuna Sineşti. Frumuseţea de aici este un rezultat al muncii neîncetate și al dragostei omului pentru colţul său de lume.
În ce priveşte trecutul acestei aşezări, ne aflăm în faţa mici taine. Istoria neamului nostru şi implicit şi a oamenilor de pe aceste meleaguri, a fost foarte agitată, invaziile repetate au provocat atâtea mutări şi dispariţii ale aşezărilor, încât ţăranul nostru a fost îndreptăţit să spună că viaţa părinţilor noştri a avut „linistea râurilor şi hodina vântului". Totuşi numele acestui sat, oamenii lui, rânduielile pe care şi le-au păstrat, amintirile puţine care le-au mai rămas, mă determină să-l socotesc un sat de neamuri. În această parte a Moldovei, neamurile şi răzeşii au o viață mai ridicată decât alte grupuri din alte zone ale Moldovei și din celelalte provincii româneşti. Ţăranii de rând, „vecinii", au fost oameni de clacă şi robotă, atraşi de belşugul pământului, însă neamurile, oamenii liberi în epocile când ţara se ţinea slobodă domnii ei, s-au apărat de amestecurile de sânge cu veneticii și vecinii.
Aceeaşi rânduială a neamestecului cu satele învecinate o practică Obrijenii. În istoria locurilor au fost aşezări mai noi sau mai vechi, dar nu s-au amestecat în nici un fel cu Obrijenii.
Satele Mohorâţi şi Ţigănime, aşezate pe aceste locuri, nu au găsit contopire cu Obrijenii, aşa cum s-a întâmplat cu Popeștii sau Sineştii.



Într-adevăr, pământul pe care s-au aşezat şi l-au valorificat aşa de sporadic îl găsim în documente începând cu domnia lui Ştefan cel Mare, parte din pământurile Obrijenilor devenind proprietate a mănăstirilor: Putna, Voroneţ şi Bogdana, de unde se deduce că Obrijenii aveau cea mai însemnată rânduială şi morală a vechilor neamuri.
În acest perimetru al comunei Popeşti sau ca megieşi ai acesteia, au mai existat şi unele cătune şi sate, găsite în unele documente pentru o perioadă relativ scurtă. În dorinţa de a respecta adevărul istoric, vom încerca să le facem o prezentare şi o localizare aproximativă.